Calendar de activităţi columbofile lunare - Septembrie -2

Alt pont pe care vi-l pot da este următorul: nu sunt un mare fan al lansării în grupuri mici, doar dacă nu am pe cineva acasă pregătit să le administreze păsărilor cantitatea potrivită de grăunţe, fără să le permită să se îndoape. Cu toţi citim despre cutare sau cutare crescător campion care îşi antrenează porumbeii în grupuri mici, ca aceştia să înveţe cum să se desprindă de stol, să capete mai multă încredere în forţele proprii şi să nu se obişnuiască a zbura în stoluri mari. Sunt de acord cu premisele acestei idei, dar mai ştiu că fiecare columbofil îşi antrenează porumbeii în condiţii foarte diferite, de aceea trebuie să luăm în considerare fiecare aspect al regimului de antrenament înainte de a acţiona într-o anumită direcţie. În timpul ultimului sezon competiţional, un prieten mi-a spus că avea probleme cu echipa de păsări tinere. Că sunt leneşi, că nu vor să se antreneze bine în jurul crescătoriei şi că are probleme să-i aducă pe linia de plutire. S-a gândit că porumbeii erau bolnavi. L-am rugat să-mi detalieze programul de antrenament şi mi-a spus că-şi ducea porumbeii la antrenament în fiecare dimineaţă şi fie el, fie partenerul său eliberau păsările în sistemul “câte un coş pe rând”. Asta însemna că păsările erau eliberate câte 15 o dată, cu o diferenţă de până la 20 de minute între lansări. Între primul şi ultimul coş era adesea un interval de aproape două ore. L-am întrebat cine se afla acasă când păsările soseau. Mi-a răspuns că nimeni. Când îşi antrena porumbeii de unul singur, abia avea timp să-i elibereze şi să plece la serviciu. Iar când partenerul său se ocupa de acest lucru, întotdeauna era la muncă când păsările soseau acasă. Am reflectat un pic, după care i-am spus următorul lucru: “Porumbeii tăi nu sunt bolnavi şi nu sunt nici proşti, dar sunt hrăniţi într-o manieră total necorespunzătoare”. S-a împotrivit spuselor mele, argumentând că îi hrănea cu cel mai bun amestec pe care şi-l putea permite. I-am spus că nu amestecul e problema, ci felul în care e administrat porumbeilor. Primele două stoluri eliberate veneau acasă şi îşi mâncau porţia din hrănitoare. Celelalte grupuri trebuiau să se mulţumească cu ce rămânea, dacă mai rămânea ceva. Mi-a mărturisit că umplea hrănitorile ca să se asigure că şi cei întârziaţi mai găsesc ceva la întoarcere. I-am spus să oprească imediat antrenamentele în grupuri mici şi să elibereze întregul stol dintr-o singură lansare. De asemenea, l-am sfătuit să măsoare cantitatea de grăunţe pe care porumbeii o consumă după 10 – 12 minute de la administrare. Aceasta va fi “cantitatea de bază” a tainului. Apoi i-am zis să pună respectiva raţie de grăunţe în hrănitori şi să elibereze întregul stol, aşteptându-i acasă cu aceeaşi cantitate în fiecare zi. După o săptămână, fără medicamente, pasarile au început să se antreneze mult mai bine. Până la startul etapelor oficiale, porumbeii săi zburau ca nişte apucaţi. La sfârşitul sezonului, câştigase 10 dintre cele 14 curse. Erau acei porumbei bolnavi? Nu. Era atât de necesar să-i antreneze în grupuri mici? În cazul său, cu siguranţă nu. Nu avea pe nimeni acasă care să împiedice primii porumbei sosiţi să nu se îndoape cu mâncare, lăsându-i pe cei din coada plutonului cu buza umflată. În momentul când toţi porumbeii au trecut pe aceeaşi schemă de hrănire, întregul stol a avut de câştigat. Pentru aceia dintre dumneavoastră care vă duceţi la serviciu în timpul zilei şi nu aveţi pe nimeni acasă care să mute în alt compartiment porumbeii sosiţi de la antrenament, sau să-i hrănească pe măsură ce se întorc, vă recomand să uitaţi de lansările în stoluri mici. Lăsaţi asta pe seama celor care au toată ziua la dispoziţie să-şi antreneze păsările, sau beneficiază de ajutorul unor asistenţi. Aceştia din urmă se vor clasa în faţa voastră doar în primele două curse pe distanţe scurte deoarece, odată ce porumbeii dvs. îşi vor intra în ritm, ei se vor afla pe aceeaşi pagină în clasament cu ceilalţi competitori, iar calitatea porumbelului va fi factorul determinant ce va dicta ierarhia cursei.

Calendar de activităti columbofile lunare -Autor Ed. Minvielle .- Septembrie -1

În luna septembrie, multi crescători încep să-si evalueze păsările tinere obtinute din împerecherile făcute sezonul trecut, lucru ce face din această perioadă a anului un moment de care crescătorii se bucură foarte mult. De abia acum putem începe să evaluăm calitatea produsilor rezultati în urma împerecherilor din anii trecuti. E o perioadă emotionantă pentru toti crescătorii de porumbei, când aflăm dacă am reprodus acea “pasăre specială” sau dacă am descoperit o “pereche specială”. Cred că emotiile pe care le încercăm acum sunt acel factor care ne fac să continuăm acest sport si ne oferă atât de multă plăcere. Oricum, stiu că acest lucru e valabil în cazul meu. As vrea să vă împărtăsesc câteva opinii legate de antrenament si hrănire. În urmă cu ceva ani, vorbeam cu un campion specialist în păsări tinere, având la activ o experientă de cateva zeci de ani, iar ceea ce mi-a destăinuit chiar m-a pus pe gânduri. Mi-a spus că, timp de multi ani, a păstrat o evidentă detaliată a păsărilor tinere si că a dezvoltat o teorie potrivit căreia porumbeii săi par să intre si să iasă din formă în cicluri ce durează trei săptămâni. Mi-a descris cum si-a monitorizat porumbeii de top de-a lungul carierei sale îndelungate si că, exceptându-l pe super campionul sau, majoritătii celorlalti porumbei le trebuiau cam trei săptămâni de antrenament pentru a intra în formă, după care rămâneau în formă tot cam trei săptămâni, obtinând rezultate bune. În a doua perioadă a ciclului, se pare că porumbeii îsi pierdeau forma timp de vreo trei săptămâni, după care obtineau iarăsi rezultate remarcabile. După acea conversaŃie, am început să urmăresc atent nu numai rezultatele propriilor echipe de zbor, dar si pe cele ale crescătorilor cu care am lucrat de-a lungul anilor. Ceea ce am descoperit pare să indice clar o legătură cu “regula celor trei săptămâni”. Mulţi columbofili au păsări care zboară săptămână de săptămână cu rezultate extraordinare, dar acele exemplare sunt rare şi cu siguranţă reprezintă o abatere de la regulă. Majoritatea păsărilor noastre obţin una, două, poate chiar trei clasări bune, fără a mai rupe gura târgului pentru tot restul sezonului. Mă întreb dacă există vreo metodă prin care să putem monitoriza sau evalua vârful de formă al păsărilor noastre (eventual măsurând cantitatea de oxigen din sânge), o metodă prin care să putem determina înainte de îmbarcare dacă zburătorii noştri se află într-o condiţie optimă necesară obţinerii unor rezultate de top. Cunoscând acest lucru, am putea elabora o strategie prin care să oprim acasă cei mai buni cursieri şi să-i odihnim atunci când potenţialul lor fizic nu e la capacitate maximă. Am putea şti când pasărea se află în vârf de formă ca să “apăsăm până la fund pedala de acceleraţie”, dacă pot spune aşa. Personal, nu am fost niciodată adeptul antrenamentelor foarte dure, dar nici nu am desconsiderat vreodată această metodă. Desigur, totul e relativ, iar antrenamentul dur într-o anumită zonă geografică poate fi privit ca neefiind chiar aşa de aspru în altă regiune, însă pot confirma următorul lucru: în domeniul meu de activitate, în fiecare zi primesc întrebări de la crescători şi sunt bucuros să pot spune că aproape în nici unul dintre cazuri această metodă de antrenament şi hrănire a păsărilor tinere nu a dat greş în obţinerea de rezultate, pornind de la cel mai mic club angrenat în vreo competiţie, până la cele mai mari şi mai prestigioase asociaţii. Aş vrea să vă ofer în continuare câteva idei pe care să le luaţi în considerare. Vă amintiţi de afirmaţiile mele de mai sus despre porumbeii care intră în formă după o perioadă de trei săptămâni şi îşi păstrează condiţia timp de alte trei săptămâni – cu excepţia porumbeilor campioni. Cred că un regim de antrenamente de succes ar arăta în felul următor: începeţi antrenamentele de la o distanţă de la care credeţi că porumbeii se pot descurca fără să se streseze prea tare. Astfel, în cazul în care aveţi o echipă de păsări care nu s-a antrenat prea bine zburând în stol în jurul crescătoriei, nu aveţi nici un motiv să-i duceţi la o distanţă mai mare de 3 km. Pe de altă parte, dacă păsările s-au antrenat foarte bine zburând în jurul porumbăriei şi sunteţi sigur că s-au “învârtit” într-un cerc cu o rază de 4,5 km sau chiar mai mult, vă puteţi gândi să începeţi antrenamentul de la o distanţă ceva mai mare. Personal, nu cred că are prea mare importanţă dacă începeţi de la 1,5 sau 15 km. Cred că ceea ce contează e ca păsările să se simtă confortabil şi să fie în stare să se achite de sarcină. În ce priveşte porumbeii noştri, îmi place să le menţin ridicată încrederea în forţele proprii, deoarece un porumbel sigur pe el va zbura mult mai repede decât unul care nu ştie încotro s-o apuce. Prin antrenamente dese, efectuate zilnic, dar nu neapărat de la distanţe mari, cred că-i puteţi face pe porumbei să fie mult mai încrezători în sine. Bineînţeles că-mi duc păsările şi la distanţe mai mari, dar, până la această dată, nu mi-am dus niciodată porumbeii până la prima locaţie de lansare înaintea unei curse şi, cu toate că noi (adică eu şi cei pe care îi ajut) concurăm împotriva unor crescători care fac acest lucru, niciodată nu am pierdut teren în faţa celor care îşi antrenează foarte dur porumbeii înaintea sezonului. Amintiţi-vă de “regula celor trei săptămâni”. Desigur, dacă aveţi un număr mare de păsări şi le antrenaţi dur de timpuriu, veţi avea avantajul ca la începutul sezonului competiţional să îmbarcaţi doar porumbeii cei mai buni pentru cursele cele mai importante, cu condiţia să le acordaţi acelor păsări o perioadă de timp “să-şi tragă răsuflarea”. Eu nu am nici timpul, nici spaţiul necesar ca să-mi permit o echipă numeroasă, la fel şi colaboratorii mei, deci prefer să-mi antrenez păsările gradual, astfel încât, pentru cele mai importante curse din program, am porumbei capabili să concureze cu succes. Şi nici nu a trebuit să mă împrumut la bancă ca să-mi plătesc carburantul din rezervor şi să cumpăr un set nou de cauciucuri pentru camionetă! .