Pasiune mostenita

Zilele trecute am facut ordine prin actele din casa parintilor . Spre marea mea surprindere am gasit o vedere trimisa de nepotul meu aflat cu parintii la mare , datata 03.08.1992 si adresata bunicilor. Nepotul meu ,adica baiatul fratelui meu , de mic copil ( inclusiv in prezent ) pasionat de ingrijirea pasarilor si animalelor. Imi pare rau ca nu am scanner sa o pot copia , dar am sa o transcriu cuvant cu cuvant. " De pe malul Marii Negre va transmitem sincere salutari si urari de bine. Tatae , te rog sa dai mancare la porumbei , in special porumbitei galbene, de sub cotet. Mamaie am pofta sa mananc niste gogosi. Astept cu nerabdare sa-mi revad animalele. Va saruta cu drag, B....

Biletul de troleibuz si cotorul de gogosar

La prima vedere nu exista nici o legatura intre cele doua ... şi totuşi...

În perioada anilor 90 , mânat de dorinţa explorării spaţiului din afara României,
ca tot românul curios să vadă ce şi cum este pe la alţii ,
am mers de câteva ori in Yugoslavia .
Eram la Belgrad , intr-o staţie de troleibuz , aşteptam să sosească maşina
care să mă ducă in cartierul Zemun unde găsisem gazduire.
Soseşte troleibuzul , coboară calătorii pentru staţia respectiva şi printe ei
nu pot sa nu remarc o ...tânără , extrem de drăguţă,înaltă, îmbrăcată bine ,
ce sa va spun... aliură de top model.
Am urmărit-o cu privirea , admirativ ,timp de câteva secunde , timp în care ,
ea , s-a îndreptat
spre un coş de gunoi ,cu biletul de trolebuz între degete cu intenţia
de a-l arunca la coş.
A ajuns cu biletul de troleibuz deasupra cosului de gunoi şi i-a dat drumul.
Dar ,pentru ca bătea vântul , biletul nu a ajuns la coş ,ci a zburat la vreo doi metri distanţă.
Spre surpriza mea , fata ,a facut rapid paşii în direcţia-n care zburase biletul,
a pus în modul cel mai hotărât cu putinţă , talpa pantofului pe bilet, s-a aplecat
şi a luat biletul de jos , l-a mototolit şi l-a aruncat în coşul de gunoi.

Am reţinut acest gest gândind că-n România n-am vazut aşa ceva şi că mulţi dintre noi ar fi lăsat biletul sau orice alceva să fi fost , să zboare mai departe.

Oricum remarcasem ca la vremea aceea sârbii aveau asfalt pe uliţe la ţară , că-n pieţe se făcea curăţenie în fiecare noapte (de altfel şi pe bulevarde)spălând
asfaltul cu jet de apa cu presiune şi cred ca foloseau şi detergent. Cu fiecare zi petrecuta la ei descopeream noi si noi diferenţe privind gradul de civilizaţie.


După câteva vizite prin Serbia ,la un momentdat aflăm că-n România este grevă la C.F.R.
şi nu avem cum să ne-ntoarcem acasă.
Intrasem în panică întrucât nu ştiam cum să ajungem acasă, dar la sfatul înţelept al unui amic sârb care ştia si puţină italiană ,am descoperit ca ne putem întoarce foarte lejer ,luând bilete la autobuz din autogara Belgrad până la Kladova.
Pentru cei care nu ştiu , Kladova este un orasel pe malul sârbesc al Dunării în
dreptul oraşului Drobeta Turnu Severin.
De acolo urmam să trecem în România cu ajutorul românilor ce veneau sa vânda
benzină.
Ajunşi în autogară , primul lucru demn de remarcat a fost că biletele de autobuz se eliberau pe calculator ( ceea ce în România nu văzusem ),iar la urcarea în autobuz
am rămas surprins ca nu seamănă de loc cu autobuzele răpciugoase de la noi , ci mai degrabă cu
autocarele ,având inclusiv televizor color şi confort deosebit privind scaunele.
Prietenul meu de călătorie , a dormit tot timpul până la Kladova iar eu nu mă mai săturam privind la casele (vilele) , piscinele ,ambarcaţiunile gen iaht , care mai de care mai frumoase ce erau de-a lungul drumului ce urma cursul fluviului pâna la Kladova.
Am ajuns în Kladova în autogară , am făcut câţiva paşi în direcţia locului
unde banuiam că vom găsi conaţionali şi cu ceva noroc am văzut imediat o Dacie 1300
de culoare roşie cu numere de Dolj.
Am facut cu mâna semnul de "ia-mă nene " şi după câteva cuvinte schimbate cu şoferul
am urcat pe bancheta din spate.
Am aflat despre cei care ocupau locurile din faţă că sunt tată şi fiu , că veneau din Germania unde lucraseră sa zidari şi că se-ndreaptă spre Craiova.
Ca sa treacă timpul mai uşor i-am provocat la o discuţie despre diferenţele privind curăţenia şi despre gradul de civilizaţie dintre români si ceilaţi ( germani ,sârbi..) şi au fost de acord cu mine , ba chiar cel tânăr mi-a povestit ce remarcase el prin Germania.
Ajungem relativ repede în Severin şi oprim câteva minute lângă o piaţă ,pentru că
" cel tânăr " poftea la gustul de gogoşar românesc.
A venit inapoi la masină şi s-a urcat înapoi pe locul din dreapta faţă ,având în mână o punga cu câţiva gogoşari .
N-a rezistat ispitei şi a-nceput să muşte cu poftă dintr-unul.
Dupa ce a terminat , a deschis geamul ( eram încă în oraş )şi cu nonşalanţă a aruncat
cotorul afară.
Si asta ,după ce discutasem atâta timp despre " civilizaţia altora" .

Vă las pe voi să trageţi CONCLUZIA şi să găsiţi legatura între " biletul de troleibuz
şi cotorul de gogoşar "

Claudian

Calendar de activităţi columbofile lunare - Octombrie - partea 1.

-ACEST ARTICOL ESTE O TRADUCERE - Autor Ed. Minvielle. - Până la sosirea lunii octombrie, columbofilii de pretutindeni se bucură de sezonul de zbor cu puii. Bineînţeles că geografia este cea care dictează mersul lucrurilor în crescătoriile noastre. În partea de sud, au mai rămas câteva săptămâni din sezonul competiţional. În partea de nord, etapele s-au terminat. Ce fac prietenii dumneavoastră în alte zone ale ţării diferă de ceea ce dvs. trebuie să faceţi acum cu păsările pe care le deţineţi. Pentru crescătorii care se află la sfârşitul sau aproape de finele sezonului competiţional, acum e timpul să vă evaluaţi echipa de zbor şi lotul de reproducţie. Trebuie să vă planificaţi activitatea în aşa fel încât să aveţi suficient timp ca noile păsări pe care intenţionaţi să le achiziţionaţi să se aclimatizeze înainte de începerea sezonului de reproducţie. Ce păsări trebuie păstrate şi introduse în echipa de zbor a maturilor şi care trebuie să intre la matcă? Aceasta este întrebarea cheie atunci când vă evaluaţi lotul de zbor. Apoi, cum decideţi care porumbei trec clasa? Întotdeauna am considerat că e mult mai important ca un porumbel să fie constant decât să claseze excelent o singură dată. De mult am convingerea că o pasăre care vine bine săptămână de săptămână, etapă de etapă, are un potenţial reproductiv considerabil mai mare decât un porumbel care obţine doar o singură victorie spectaculoasă. Dacă aveţi două păsări pe care le consideraţi egale ca valoare, dar, dintr-un motiv oarecare, nu le puteţi păstra pe amândouă, atunci studiaţi-le pedigree-ul. Care dintre ele are în arborele genealogic mai mulţi învingători? Care dintre ele are o bază genetică mai bună? Care dintre ele vă place mai mult? Dacă sunteţi în căutarea unui reproducător, păstraţi-l pe cel consangvin sau rezultat în urma unei împerecheri în linie, în detrimentul unuia obţinut prin încrucişare. Dacă doriţi să cumpăraţi un cursier, atunci păstraţi-l pe cel obţinut în urma unei încrucişări sau împerecheri în linie şi renunţaţi la pasărea consangvină. Ţineţi minte că în crescătorie se pot afla şi câţiva “somnoroşi”. Acestea sunt păsările care întotdeauna se întorc acasă, dar care nu au reuşit să-şi găsească cadenţa sau distanţa ideală de unde să facă performaţă în cursele rezervate tineretului. E posibil ca aceste păsări să dea un randament mai bun în cursele de fond şi poate ar fi mai bine să le păstraţi încă un sezon. Un super cursier tânăr, mascul sau femelă, care se trage dintr-un reproducător bătrân, întotdeauna trebuie luat în calcul pentru a fi introdus la matcă. Nu vreţi ca sângele lui să se stingă. În cele mai bune crescătorii din Europa, mulţi crescători preţuiesc primul rând de ouă al unei tinere femele super zburătoare. Cu siguranţă acest motiv trebuie să fie suficient încât să vă convingeţi singuri de utilitatea lui! La sfârşitul sezonului competiţional, trebuie luate anumite măsuri în ce priveşte sănătatea porumbeilor. În crescătoriile noastre, începem prin a le administra porumbeilor un purgativ timp de una sau două zile înainte de rutina medicaţiei. Asta înseamnă că le dăm numai apă, fără mâncare. Cred că acest interval este durata ideală pentru epurarea intestinală, deşi unii crescători din Europa îşi supun păsările acestui proces timp de o săptămână. Tot acum este momentul pentru vaccinarea reproducătorilor împotriva paramixovirozei şi a salmonelozei.

Calendar de activităţi columbofile lunare - Septembrie -2

Alt pont pe care vi-l pot da este următorul: nu sunt un mare fan al lansării în grupuri mici, doar dacă nu am pe cineva acasă pregătit să le administreze păsărilor cantitatea potrivită de grăunţe, fără să le permită să se îndoape. Cu toţi citim despre cutare sau cutare crescător campion care îşi antrenează porumbeii în grupuri mici, ca aceştia să înveţe cum să se desprindă de stol, să capete mai multă încredere în forţele proprii şi să nu se obişnuiască a zbura în stoluri mari. Sunt de acord cu premisele acestei idei, dar mai ştiu că fiecare columbofil îşi antrenează porumbeii în condiţii foarte diferite, de aceea trebuie să luăm în considerare fiecare aspect al regimului de antrenament înainte de a acţiona într-o anumită direcţie. În timpul ultimului sezon competiţional, un prieten mi-a spus că avea probleme cu echipa de păsări tinere. Că sunt leneşi, că nu vor să se antreneze bine în jurul crescătoriei şi că are probleme să-i aducă pe linia de plutire. S-a gândit că porumbeii erau bolnavi. L-am rugat să-mi detalieze programul de antrenament şi mi-a spus că-şi ducea porumbeii la antrenament în fiecare dimineaţă şi fie el, fie partenerul său eliberau păsările în sistemul “câte un coş pe rând”. Asta însemna că păsările erau eliberate câte 15 o dată, cu o diferenţă de până la 20 de minute între lansări. Între primul şi ultimul coş era adesea un interval de aproape două ore. L-am întrebat cine se afla acasă când păsările soseau. Mi-a răspuns că nimeni. Când îşi antrena porumbeii de unul singur, abia avea timp să-i elibereze şi să plece la serviciu. Iar când partenerul său se ocupa de acest lucru, întotdeauna era la muncă când păsările soseau acasă. Am reflectat un pic, după care i-am spus următorul lucru: “Porumbeii tăi nu sunt bolnavi şi nu sunt nici proşti, dar sunt hrăniţi într-o manieră total necorespunzătoare”. S-a împotrivit spuselor mele, argumentând că îi hrănea cu cel mai bun amestec pe care şi-l putea permite. I-am spus că nu amestecul e problema, ci felul în care e administrat porumbeilor. Primele două stoluri eliberate veneau acasă şi îşi mâncau porţia din hrănitoare. Celelalte grupuri trebuiau să se mulţumească cu ce rămânea, dacă mai rămânea ceva. Mi-a mărturisit că umplea hrănitorile ca să se asigure că şi cei întârziaţi mai găsesc ceva la întoarcere. I-am spus să oprească imediat antrenamentele în grupuri mici şi să elibereze întregul stol dintr-o singură lansare. De asemenea, l-am sfătuit să măsoare cantitatea de grăunţe pe care porumbeii o consumă după 10 – 12 minute de la administrare. Aceasta va fi “cantitatea de bază” a tainului. Apoi i-am zis să pună respectiva raţie de grăunţe în hrănitori şi să elibereze întregul stol, aşteptându-i acasă cu aceeaşi cantitate în fiecare zi. După o săptămână, fără medicamente, pasarile au început să se antreneze mult mai bine. Până la startul etapelor oficiale, porumbeii săi zburau ca nişte apucaţi. La sfârşitul sezonului, câştigase 10 dintre cele 14 curse. Erau acei porumbei bolnavi? Nu. Era atât de necesar să-i antreneze în grupuri mici? În cazul său, cu siguranţă nu. Nu avea pe nimeni acasă care să împiedice primii porumbei sosiţi să nu se îndoape cu mâncare, lăsându-i pe cei din coada plutonului cu buza umflată. În momentul când toţi porumbeii au trecut pe aceeaşi schemă de hrănire, întregul stol a avut de câştigat. Pentru aceia dintre dumneavoastră care vă duceţi la serviciu în timpul zilei şi nu aveţi pe nimeni acasă care să mute în alt compartiment porumbeii sosiţi de la antrenament, sau să-i hrănească pe măsură ce se întorc, vă recomand să uitaţi de lansările în stoluri mici. Lăsaţi asta pe seama celor care au toată ziua la dispoziţie să-şi antreneze păsările, sau beneficiază de ajutorul unor asistenţi. Aceştia din urmă se vor clasa în faţa voastră doar în primele două curse pe distanţe scurte deoarece, odată ce porumbeii dvs. îşi vor intra în ritm, ei se vor afla pe aceeaşi pagină în clasament cu ceilalţi competitori, iar calitatea porumbelului va fi factorul determinant ce va dicta ierarhia cursei.

Calendar de activităti columbofile lunare -Autor Ed. Minvielle .- Septembrie -1

În luna septembrie, multi crescători încep să-si evalueze păsările tinere obtinute din împerecherile făcute sezonul trecut, lucru ce face din această perioadă a anului un moment de care crescătorii se bucură foarte mult. De abia acum putem începe să evaluăm calitatea produsilor rezultati în urma împerecherilor din anii trecuti. E o perioadă emotionantă pentru toti crescătorii de porumbei, când aflăm dacă am reprodus acea “pasăre specială” sau dacă am descoperit o “pereche specială”. Cred că emotiile pe care le încercăm acum sunt acel factor care ne fac să continuăm acest sport si ne oferă atât de multă plăcere. Oricum, stiu că acest lucru e valabil în cazul meu. As vrea să vă împărtăsesc câteva opinii legate de antrenament si hrănire. În urmă cu ceva ani, vorbeam cu un campion specialist în păsări tinere, având la activ o experientă de cateva zeci de ani, iar ceea ce mi-a destăinuit chiar m-a pus pe gânduri. Mi-a spus că, timp de multi ani, a păstrat o evidentă detaliată a păsărilor tinere si că a dezvoltat o teorie potrivit căreia porumbeii săi par să intre si să iasă din formă în cicluri ce durează trei săptămâni. Mi-a descris cum si-a monitorizat porumbeii de top de-a lungul carierei sale îndelungate si că, exceptându-l pe super campionul sau, majoritătii celorlalti porumbei le trebuiau cam trei săptămâni de antrenament pentru a intra în formă, după care rămâneau în formă tot cam trei săptămâni, obtinând rezultate bune. În a doua perioadă a ciclului, se pare că porumbeii îsi pierdeau forma timp de vreo trei săptămâni, după care obtineau iarăsi rezultate remarcabile. După acea conversaŃie, am început să urmăresc atent nu numai rezultatele propriilor echipe de zbor, dar si pe cele ale crescătorilor cu care am lucrat de-a lungul anilor. Ceea ce am descoperit pare să indice clar o legătură cu “regula celor trei săptămâni”. Mulţi columbofili au păsări care zboară săptămână de săptămână cu rezultate extraordinare, dar acele exemplare sunt rare şi cu siguranţă reprezintă o abatere de la regulă. Majoritatea păsărilor noastre obţin una, două, poate chiar trei clasări bune, fără a mai rupe gura târgului pentru tot restul sezonului. Mă întreb dacă există vreo metodă prin care să putem monitoriza sau evalua vârful de formă al păsărilor noastre (eventual măsurând cantitatea de oxigen din sânge), o metodă prin care să putem determina înainte de îmbarcare dacă zburătorii noştri se află într-o condiţie optimă necesară obţinerii unor rezultate de top. Cunoscând acest lucru, am putea elabora o strategie prin care să oprim acasă cei mai buni cursieri şi să-i odihnim atunci când potenţialul lor fizic nu e la capacitate maximă. Am putea şti când pasărea se află în vârf de formă ca să “apăsăm până la fund pedala de acceleraţie”, dacă pot spune aşa. Personal, nu am fost niciodată adeptul antrenamentelor foarte dure, dar nici nu am desconsiderat vreodată această metodă. Desigur, totul e relativ, iar antrenamentul dur într-o anumită zonă geografică poate fi privit ca neefiind chiar aşa de aspru în altă regiune, însă pot confirma următorul lucru: în domeniul meu de activitate, în fiecare zi primesc întrebări de la crescători şi sunt bucuros să pot spune că aproape în nici unul dintre cazuri această metodă de antrenament şi hrănire a păsărilor tinere nu a dat greş în obţinerea de rezultate, pornind de la cel mai mic club angrenat în vreo competiţie, până la cele mai mari şi mai prestigioase asociaţii. Aş vrea să vă ofer în continuare câteva idei pe care să le luaţi în considerare. Vă amintiţi de afirmaţiile mele de mai sus despre porumbeii care intră în formă după o perioadă de trei săptămâni şi îşi păstrează condiţia timp de alte trei săptămâni – cu excepţia porumbeilor campioni. Cred că un regim de antrenamente de succes ar arăta în felul următor: începeţi antrenamentele de la o distanţă de la care credeţi că porumbeii se pot descurca fără să se streseze prea tare. Astfel, în cazul în care aveţi o echipă de păsări care nu s-a antrenat prea bine zburând în stol în jurul crescătoriei, nu aveţi nici un motiv să-i duceţi la o distanţă mai mare de 3 km. Pe de altă parte, dacă păsările s-au antrenat foarte bine zburând în jurul porumbăriei şi sunteţi sigur că s-au “învârtit” într-un cerc cu o rază de 4,5 km sau chiar mai mult, vă puteţi gândi să începeţi antrenamentul de la o distanţă ceva mai mare. Personal, nu cred că are prea mare importanţă dacă începeţi de la 1,5 sau 15 km. Cred că ceea ce contează e ca păsările să se simtă confortabil şi să fie în stare să se achite de sarcină. În ce priveşte porumbeii noştri, îmi place să le menţin ridicată încrederea în forţele proprii, deoarece un porumbel sigur pe el va zbura mult mai repede decât unul care nu ştie încotro s-o apuce. Prin antrenamente dese, efectuate zilnic, dar nu neapărat de la distanţe mari, cred că-i puteţi face pe porumbei să fie mult mai încrezători în sine. Bineînţeles că-mi duc păsările şi la distanţe mai mari, dar, până la această dată, nu mi-am dus niciodată porumbeii până la prima locaţie de lansare înaintea unei curse şi, cu toate că noi (adică eu şi cei pe care îi ajut) concurăm împotriva unor crescători care fac acest lucru, niciodată nu am pierdut teren în faţa celor care îşi antrenează foarte dur porumbeii înaintea sezonului. Amintiţi-vă de “regula celor trei săptămâni”. Desigur, dacă aveţi un număr mare de păsări şi le antrenaţi dur de timpuriu, veţi avea avantajul ca la începutul sezonului competiţional să îmbarcaţi doar porumbeii cei mai buni pentru cursele cele mai importante, cu condiţia să le acordaţi acelor păsări o perioadă de timp “să-şi tragă răsuflarea”. Eu nu am nici timpul, nici spaţiul necesar ca să-mi permit o echipă numeroasă, la fel şi colaboratorii mei, deci prefer să-mi antrenez păsările gradual, astfel încât, pentru cele mai importante curse din program, am porumbei capabili să concureze cu succes. Şi nici nu a trebuit să mă împrumut la bancă ca să-mi plătesc carburantul din rezervor şi să cumpăr un set nou de cauciucuri pentru camionetă! .

Columbofilia ca sport şi hobby- Dr. Rob Marshall

Dr. Rob Marshall este veterinar avicol, având o experienţă de peste 25 de ani în tratarea păsărilor. A crescut păsări de la vârsta de 8 ani, când s-a decis să devină medic veterinar specialist. Din 1975, Dr. Marshall se ocupă de păsări în calitate de medic veterinar. În 1988, şi-a luat diploma de medic veterinar avicol ca Membru al Colegiului Australian de Ştiinţe Veterinare. Este autorul multor cărţi şi materiale video şi susţine cu regularitate lucrări ştiinţifice în cadrul unor conferinţe naţionale şi internaţionale cu specific veterinar. Porumbelul voiajor de rasă este cel mai rapid animal de curse dintre toate vietăţile, peste două milioane de crescători din întreaga lume bucurându-se de provocările şi emoţiile pe care ţi le dă sportul cu porumbei călători. În Australia, mii de crescători dedicaţi se întrec anual în concursuri pe distanţe ce variază între 50 şi 1200 km. Pregătirea lotului de zbor nu diferă de cea a unei echipe de fotbal, înot, atletism, ciclism sau orice alt sport de echipă. Aceleaşi principii de menţinere a sănătăţii şi a condiţiei fizice se aplică tuturor acestor discipline atletice, fie că ele implică curse de animale sau întreceri de oameni. Principalul deziderat al crescătorului de porumbei ce se ocupă de echipa sa de zbor sau al antrenorului / managerului unei echipei de fotbal este să-şi pregătească echipa atât fizic, cât şi psihologic pentru a concura cu succes. Singura diferenţă între antrenorul de oameni şi crescătorul de porumbei e că porumbelul nu vorbeşte limba noastră. De aceea, crescătorul de porumbei trebuie să înveţe să înţeleagă şi să comunice cu echipa de zbor în mult mai multe feluri şi în acest lucru constă dragostea şi interesul pentru porumbeii voiajori. În timpul antrenamentelor şi concursurilor, orice atlet, incluzând aici şi porumbelul de curse, se poate îmbolnăvi. Aici cedează toţi atleţii de elită aflaţi în vârf de formă pentru că e doar un pas de la cea mai bună prestaţie la “colapsul” provocat de boală. Provocarea crescătorului de porumbei este să-şi menţină echipa de concurs în formă maximă fără ca aceasta să cedeze din cauza bolilor ce dau târcoale porumbelului în coşul şi maşina de transport. Iar diferenţa între cei mai buni crescători şi restul plutonului este dată de felul în care menţinem acest echilibru fragil. Mulţi crescători de porumbei aleg să nu participe la concursuri şi ţin porumbei de rasă doar din plăcerea de a creşte şi reproduce aceste păsări deosebit de frumoase şi inteligente. Până la urmă, porumbelul de rasă trebuie să fie pasărea de companie supremă deoarece se întoarce acasă datorită ataşamentului faţă de crescătorie (casa lui) atunci când este eliberat din orice punct cardinal. Mai există oare alt animal de companie în stare să facă la fel?

Doua povestiri ,o singură concluzie(teoria oculara)

Din discuţiiile mele cu doi prieteni columbofili situaţi în zone diferite
ale ţării ( Bistriţa şi Neamţ ),am remarcat asemănarea întâmplarilor povestite de
aceştia şi am tras concluzia că TEORIA OCULARA trebuie cunoscută şi pusă în practică.

Unul din amicii la care fac referire a lucrat o perioada de timp în Italia ,
iar în ultimii doi ani s-a împrietenit şi chiar a locuit la un columbofil italian.
Acesta (italianul) ştia şi punea în practică teoria oculară.
Într-una din zile au mers împreună în vizită la un alt columbofil în aceeiaşi localitate .
După un timp în discuţia lor intervine şi subiectul "teoria oculară" , gazda
nefăcând parte din cei care cred în evaluarea porumbeilor prin aceasta metodă.
Şi ca argument suprem îi pune vizitatorului la dispoziţie un număr de 15 porumbei
pentru a fi evaluaţi şi îi promite că :
- Dacă iedntifici cel mai bun reproducător " ţi-l fac cadou "!
După ce toţi cei 15 porumbei au fost analizaţi , vizitatorul îi spune gazdei :
- Gata , am identificat cel mai bun reproducător, este această porumbiţă !
În acel moment gazda a dat în bâlbâială şi a-nceput să-l roage :
- Nu vrei tu ,să-ţi dau alt porumbel ?...

Cealată povestire seamănă izbitor cu cea descrisă mai sus ,diferă doar personajele
, porumbeii şi locaţia. Concluzia ...este aceeaşi !

Teoria oculară dă cele mai bune rezultate atunci când este aplicată în procesul de selectare a reproducătorilor, dar, odată ce acumulaţi experienţă şi vă familiarizaţi cu ea, poate fi folosită şi ca un ghid de identificare a calităţilor de zbor. Cunoaşterea teoriei oculare vă poate ajuta considerabil să reproduceţi porumbei mai buni şi să rămâneţi în top, permiţându-vă totodată să ţineţi păsări mai puţine şi mai bune decât multe şi fără valoare.

Există mulţi alţi factori pe lângă teoria oculară pe care un crescător trebuie să îi ia în considerare dacă vrea să aibă succes în sportul columbofil, cum ar fi originea, valoarea reproductivă, capacitatea de zburător, talia, forma, penajul, anatomia etc. Suma tuturor acestor lucruri e cea care face diferenţa dintre campioni şi restul plutonului, dintre profesionişti şi simpli pasionaţi.

Pentru succesul tău !

Claudian