În timpul ultimului sezon competiţional, un prieten mi-a spus că avea probleme cu echipa de păsări tinere. Că sunt leneşi, că nu vor să se antreneze bine în jurul crescătoriei şi că are probleme să-i aducă pe linia de plutire. S-a gândit că porumbeii erau bolnavi. L-am rugat să-mi detalieze programul de antrenament şi mi-a spus că-şi ducea porumbeii la antrenament în fiecare dimineaţă şi fie el, fie partenerul său eliberau păsările în sistemul “câte un coş pe rând”. Asta însemna că păsările erau eliberate câte 15 o dată, cu o diferenţă de până la 20 de minute între lansări. Între primul şi ultimul coş era adesea un interval de aproape două ore. L-am întrebat cine se afla acasă când păsările soseau. Mi-a răspuns că nimeni. Când îşi antrena porumbeii de unul singur, abia avea timp să-i elibereze şi să plece la serviciu. Iar când partenerul său se ocupa de acest lucru, întotdeauna era la muncă când păsările soseau acasă.
Am reflectat un pic, după care i-am spus următorul lucru: “Porumbeii tăi nu sunt bolnavi şi nu sunt nici proşti, dar sunt hrăniţi într-o manieră total necorespunzătoare”. S-a împotrivit spuselor mele, argumentând că îi hrănea cu cel mai bun amestec pe care şi-l putea permite. I-am spus că nu amestecul e problema, ci felul în care e administrat porumbeilor.
Primele două stoluri eliberate veneau acasă şi îşi mâncau porţia din hrănitoare. Celelalte grupuri trebuiau să se mulţumească cu ce rămânea, dacă mai rămânea ceva. Mi-a mărturisit că umplea hrănitorile ca să se asigure că şi cei întârziaţi mai găsesc ceva la întoarcere. I-am spus să oprească imediat antrenamentele în grupuri mici şi să elibereze întregul stol dintr-o singură lansare. De asemenea, l-am sfătuit să măsoare cantitatea de grăunţe pe care porumbeii o consumă după 10 – 12 minute de la administrare. Aceasta va fi “cantitatea de bază” a tainului.
Apoi i-am zis să pună respectiva raţie de grăunţe în hrănitori şi să elibereze întregul stol, aşteptându-i acasă cu aceeaşi cantitate în fiecare zi. După o săptămână, fără medicamente, pasarile au început să se antreneze mult mai bine. Până la startul etapelor oficiale, porumbeii săi zburau ca nişte apucaţi. La sfârşitul sezonului, câştigase 10 dintre cele 14 curse. Erau acei porumbei bolnavi? Nu. Era atât de necesar să-i antreneze în grupuri mici? În cazul său, cu siguranţă nu. Nu avea pe nimeni acasă care să împiedice primii porumbei sosiţi să nu se îndoape cu mâncare, lăsându-i pe cei din coada plutonului cu buza umflată. În momentul când toţi porumbeii au trecut pe aceeaşi schemă de hrănire, întregul stol a avut de câştigat.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care vă duceţi la serviciu în timpul zilei şi nu aveţi pe nimeni acasă care să mute în alt compartiment porumbeii sosiţi de la antrenament, sau să-i hrănească pe măsură ce se întorc, vă recomand să uitaţi de lansările în stoluri mici. Lăsaţi asta pe seama celor care au toată ziua la dispoziţie să-şi antreneze păsările, sau beneficiază de ajutorul unor asistenţi. Aceştia din urmă se vor clasa în faţa voastră doar în primele două curse pe distanţe scurte deoarece, odată ce porumbeii dvs. îşi vor intra în ritm, ei se vor afla pe aceeaşi pagină în clasament cu ceilalţi competitori, iar calitatea porumbelului va fi factorul determinant ce va dicta ierarhia cursei.
Articolul face parte din cartea electronica "Calendarul De Activităţi Columbofile Lunare " oferită ca bonus la pachetul informativ "Formula Succesului În Sportul Columbofil "
Pentru cei care nu au înţeles noţiunea de carte electronică repet ESTE VORBA DE CARTE NETIPARITA ( adică pe CD )
Astept comentariile voastre
Claudian
