Columbofilia ca sport şi hobby- Dr. Rob Marshall

Dr. Rob Marshall este veterinar avicol, având o experienţă de peste 25 de ani în tratarea păsărilor. A crescut păsări de la vârsta de 8 ani, când s-a decis să devină medic veterinar specialist. Din 1975, Dr. Marshall se ocupă de păsări în calitate de medic veterinar. În 1988, şi-a luat diploma de medic veterinar avicol ca Membru al Colegiului Australian de Ştiinţe Veterinare. Este autorul multor cărţi şi materiale video şi susţine cu regularitate lucrări ştiinţifice în cadrul unor conferinţe naţionale şi internaţionale cu specific veterinar. Porumbelul voiajor de rasă este cel mai rapid animal de curse dintre toate vietăţile, peste două milioane de crescători din întreaga lume bucurându-se de provocările şi emoţiile pe care ţi le dă sportul cu porumbei călători. În Australia, mii de crescători dedicaţi se întrec anual în concursuri pe distanţe ce variază între 50 şi 1200 km. Pregătirea lotului de zbor nu diferă de cea a unei echipe de fotbal, înot, atletism, ciclism sau orice alt sport de echipă. Aceleaşi principii de menţinere a sănătăţii şi a condiţiei fizice se aplică tuturor acestor discipline atletice, fie că ele implică curse de animale sau întreceri de oameni. Principalul deziderat al crescătorului de porumbei ce se ocupă de echipa sa de zbor sau al antrenorului / managerului unei echipei de fotbal este să-şi pregătească echipa atât fizic, cât şi psihologic pentru a concura cu succes. Singura diferenţă între antrenorul de oameni şi crescătorul de porumbei e că porumbelul nu vorbeşte limba noastră. De aceea, crescătorul de porumbei trebuie să înveţe să înţeleagă şi să comunice cu echipa de zbor în mult mai multe feluri şi în acest lucru constă dragostea şi interesul pentru porumbeii voiajori. În timpul antrenamentelor şi concursurilor, orice atlet, incluzând aici şi porumbelul de curse, se poate îmbolnăvi. Aici cedează toţi atleţii de elită aflaţi în vârf de formă pentru că e doar un pas de la cea mai bună prestaţie la “colapsul” provocat de boală. Provocarea crescătorului de porumbei este să-şi menţină echipa de concurs în formă maximă fără ca aceasta să cedeze din cauza bolilor ce dau târcoale porumbelului în coşul şi maşina de transport. Iar diferenţa între cei mai buni crescători şi restul plutonului este dată de felul în care menţinem acest echilibru fragil. Mulţi crescători de porumbei aleg să nu participe la concursuri şi ţin porumbei de rasă doar din plăcerea de a creşte şi reproduce aceste păsări deosebit de frumoase şi inteligente. Până la urmă, porumbelul de rasă trebuie să fie pasărea de companie supremă deoarece se întoarce acasă datorită ataşamentului faţă de crescătorie (casa lui) atunci când este eliberat din orice punct cardinal. Mai există oare alt animal de companie în stare să facă la fel?